Acasă Ambasadorii Ce inseamna sa iti atingi Everestul?

Ce inseamna sa iti atingi Everestul?

6
Ce inseamna sa iti atingi Everestul?

Luni, 26 mai 2014, Adrian Fako si Tiberiu Pintilie impreuna cu cei doi serpasi au ajuns in siguranta in Tabara de baza avansata (6400m). Iarna lunga si dificila, vantul puternic cu viteze de peste 100km/h si cantitatile mari de zapada au facut ca sezonul de ascensiune pe Everest sa fie unul foarte scurt anul acesta, cu o fereastra de varf de numai 3 zile.

Alpinistii care si-au propus sa urce pe varf fara oxigen suplimentar au fost nevoiti sa abandoneze ascensiunea, astfel ca singurii care au reusit sa atinga varful anul acesta au fost cei care au folosit tuburi de oxigen. Expeditia celor 2 tineri romani s-a desfasurat in conditii normale pana la altitudinea de 7900m – pregatirea psihica si fizica i-au ajutat sa parcurga traseul si vremea dificile. Momentul crucial a fost dupa depasirea altitudinii de 7900m, cand folosirea oxigenului suplimentar era indispensabila pentru viata celor 4 oameni. Pe 24 mai, Adi, Tibi si cei 2 serpasi care ii insoteaua pana pe varf au constatat ca mastile de oxigen scapa aer si nu functioneaza cum trebuie, desi agentia Sherpa Adventure i-au asigurat in nenumarate randuri ca se pot baza pe echipamentul primit.

In astfel de situatii, vinovatii sunt irelevanti. Important era ca baietii sa reuseasca sa isi atinga obiectivul si sa se intoarca sanatosi acasa. Prin urmare, au improvizat un burduf care sa nu permita oxigenului sa se risipeasca in aer si au pornit increzatori spre varf. Masca de oxigen a lui Tiberiu Pintilie a fost prima care a cedat complet, la o altitudine de 8650m. Unul dintre cei doi serpasi a oferit masca de oxigen lui Tiberiu, renuntand la ascensiunea spre varf in favoarea celor trei. Viscol, temperaturi de -25/-35 °C, extenuare fizica si o mare de alb in fata ochilor. La scurt timp dupa acest moment, a cedat si cea de-a doua masca de oxigen. Alegerea a fost crunta: la doar 200m distanta de varful Everest, Adrian Fako, Tiberiu Pintilie si serpasul care ii insotea au decis sa coboare. Iar asta le-a salvat viata. La cateva sute de metri in jos, cei trei l-au gasit pe serpasul care cedase masca sa de oxigen lesinat in zapada si au reusit sa il readuca pe picioare.

Astazi, Adrian Fako si Tiberiu Pintilie impreuna cu cei 2 serpasi sunt in viata. Dintre cei aproximativ 75 oameni care au incercat anul acest varful Everest, estimam in acest moment in jur de 15 care au reusit sa il atinga. Din nefericire, majoritatea echipelor sunt blocate in taberele 1 si 2 din cauza vremii naprasnice. O avalansa a maturat corzile de sustinere spre Tabara de baza si speram ca acestia vor reusi sa coboare in siguranta.

Altitudinea atinsa de echipa Everest Romania pe 25 mai este de 8650m, ceea ce inseamna depasirea Pasului 2 de pe ruta nordica a muntelui Everest. Aceasta sectiune este cea mai dificila parte a traseului spre varf datorita inclinatiei sale, ultimii 5m ai Pasului fiind aproape verticali. 8650m inseamna depasirea celui de-al doilea varf al planetei care este situat la 8611m (muntele K2, la granita dintre China si Pakistan). Felicitari Tiberiu Pintilie! Felicitari Adrian Fako! Va asteptam cu bucurie acasa!

everest_2014_expedition_1611

Multumim tuturor partenerilor si sustinatorilor expeditiei Everest Romania. Impreuna construim spre atingerea Everestului personal al fiecaruia dintre noi. Acesta e un moment bun in care sa ne amintim ca a fi in viata reprezinta Everestul suprem. Everestul tau care este?

6 COMENTARII

  1. SUnt prea sarace vorbele ca sa exprimam noi, din fata calculatorului, admiratia pentru ceea ce au facut baietii acolo sus. momentul crucial, de mare cumpana, a fost, dupa parerea mea, cel in care, desi aveau in fata ochilor “tinta”, au hotarat sa coboare. Cred ca pentru fiecare dintre noi aceasta alegere, aceasta stiinta de a cugeta ce este bine si ce nu, intr-un anumit moment al vietii, cu toate ca mai ai doar un pas, este nemaipomenit. este arta de a sti cand sa te opresti. sa iti atingi propriul Everest pe care ti l-ai stability foarte sus este laudabil dar este mai important sa faci alegerea potrivita a optiunilor. bravo iubitii mei dragi, va iubesc pentru capacitatea voastra de stapanire si asteptam sa ne impartasiti cum ati reusit asa o performanta. sa invatam de la voi cum este sa lupti cu tine insuti.

  2. Nimic nu este mai presus pe acest pamant decat viata si telul propus sa-l atingi .Voi le-ati indeplinit pe amandoua .
    Imi plec fruntea in fata voastra si va acord vesnica recunostinta pentru tot ceea ce a-ti facut.
    Noi ca iubitori de munte va veneram si va felicitam in acelas timp .Dragoste onoare respect toate la un loc inseamna iubirea de oameni ca voi .Veniti repede acasa si imbratisati pe cei dragi .Sunteti invingatori pe deplin . BRAVO BRAVO BRAVO !

  3. bravo baieti sunt mandra de voi si de atitudinea voastra .
    Romania este o tara cu oameni talentati si inteligenti ,o tara binecuvantata de D zeu cu cea mai pretioasa

    comoara intre multe altele = oamenii neanfricati care stiu sa de a ceea ce e mai bun din ei pt ai atinge

    Everestul personal.

    sunt mandra de a fi romanca si dea gasi oamenii care chiar daca este greu isi ating scopurile.

    Vestile acestea imi dau avant sa continui ceea ce am inceput si sa imi ating si eu scopul…..

    bravo Romania ,bravo baieti