6400 on Korjenevskaya – 2010.08.05
Leneveala ne caracterizeaza in continuare! Desi cehii se trezesc de dimineata si fac harmalaie, trezindu-ne, mai intarziem ceva ore pana pregatim ceaiul si laptele consistent cu cereale.
E ora 10, vremea e superba, doar soarele e asa de puternic incat ne dor ochii si cu ochelari cu factor de protectie + 4. Soare ce incalzeste inca de dimineata, facand zapada moale iar ascensiunea devine din ce in ce mai dificila. Urcam in continuare pe langa peretele din stanga noastra, un urcus abrupt, uneori presarat cu crevase acoperite! Totusi nu cad pietre, e un lucru mare!
Ajungem la 6100 m pe un mic platou. Aici sunt 2 corturi, si e de fapt trecerea spre creasta finala! Toata lumea ne anunta ca e cea mai tehnica portiune de pe intreaga ascensiune!
La 6100 m facem prima pauza mai seriosa, ne tragem sufletul pentru ascensiunea finala.
Pare ca avem nevoie de hamuri, opturi si alte elemente ce tin de escalada. E un perete de 50 de metri, cu gheata, zapada si stanca, ce este prevazut cu o coarda fixa. Nu am luat echipamentul de catarare, scutind din greutate. Va trebui sa improvizam. Trecem coarda printre maini, prin spatele capului si incepem sa urcam!
Trecerea nu e asa dificila cum anuntase lumea, poate si datorita faptului ca suntem mai bine pregatiti tehnic!
Urmeaza o coama lunga, ca pe acoperisul casei. Hau in dreapta, hau in stanga….”inainte sa mergi ti-a ramas”! Trecem de pragul atins vreodata de vreunul dintre noi si ne simtim bine. Fiecare pas e un nou record de altitudine. Vremea se mentina inca splendida, speram sa fie asa macar inca o zi!
E abia ora 15.00 dupa-amiaza si noi suntem ajunsi la locul de campare! Uimitor, ne-am miscat destul de bine. Suntem la 6400 m, si nu am fi visat cu un an inainte ca vom dormi aici! Locul este superb, asa cum ne-am imaginat din fotografii: un mic platou adapostit si crestele Pamirului ce se vad pe 3 parti…
Imediat cautam locurile de cort. Primul loc ales nu e bun, suntem fix deasupra unei crevase, asa ca gasim 2 locuri de cort mai expuse vantului. Dar nu e nimic, sapam , facem un mic zid!
Bineinteles ca aici ne intalnim cu toata gasca de prieteni: Max, Katherine, ungurii, cehii, rusii, si chiar bulgarul Rumoni, ce sta de 2 zile aici, asteptand sa se limpezeasca vremea. Lumea pare a se simti bine, voioasa, fara rau de altitudine. E un lucru mare sa fie optimism si voie buna!
Soare e asa de puternic astazi, incat temperatura resimtita de noi e mare. Desi termometrele arata -17 grade, renuntam la cele 5 straturi de haine pentru a ne fotografia in ipostaze speciale.
Deci…..- 17 grade si 6400m altitudine!
Peisajul de aici de sus….e incredibil. Dar poate cel mai frumos loc de privit din toata expeditia asta e de la buda! Se vad ghetarii, se vede Kommu, se vede base-campul, se vede Fedcenko….se vede tot ce ne-am dori! Stand in locul acela mai multe de 1 minut, ai timp sa admiri, sa privesti si sa te… bucuri!
Spre seara se face racoare, de-a binelea frig. In tabara lumea se agita, isi face griji. Se pare ca doi din unguri au plecat de la 5800 m direct spre varf si nu se mai intorc. Griji, intrebari, zvonuri. Totusi ii interceptam repede. Toata lumea e in alerta continua. Contrar atitudinii fiecare pentru el, ne-am mobilizat si fiecare a inceput sa faca ceva menit a ii ajuta. Noi am pregatit ceaiul, americanii au pregatit un cort pentru ei, rusii si bulgarul ceva de mancare. E o atitudine ce nu o vezi oricand pe munte, si mai ales la altitudinea asta, cand orice efort in plus e un sacrificiu enorm. Dar pentru noi nu a contat, pentru ca mai presus de alpinisti, suntem oameni! S-au bucurat de ajutorul oferit de fiecare dintre noi, dar erau mult prea epuizati, o ascensiune de 1300 m a fost mult pentru ei, asa ca se cufunda in somn prea repede!
Pregatim totul pentru a doua zi dimineata, ceai, mancare, lapte! Pregatim totul cu minutiozitate. Maine se anunta ziua cea mare, iar daca vremea ne lasa, vom fi acolo unde visam sa fim de un an de zile! Punem ceasurile sa sune, trimitem un ultim SMS pentru cei de acasa si ne apucam cu incredere si hotarare sa scriem SMS-ul pentru momentul varfului. “Vreau sa il scriu simplu, pentru ca cei care sunt alaturi de noi vor intelege. Folosim si motto-ul? Pe cat se poate””Hai ca il scriu acum si iti dau sa mai verifici! Luci, maine il facem, nu am nici o idee ce ne-ar mai putea opri acum.” “Daca pana aici nu ne-a oprit nimic, nici maine nu ne va opri!” Ne simtim mai bine ca oricand, avem mici migrene dar nu ne deranjeaza si trec repede, ne e cald in sacii de puf, am mancat si baut destul, Tibi si Miguel din cortul vecin pregatesc cu spor ziua urmatoare… Se simt si ei bine cu siguranta.
Mai avem atat de putin, o ultima incordare a mintii si a trupului si vom ajunge la destinatie. Ne zvarcolim, nu reusim sa adormim desi e tarziu si noaptea va fi scurta. Ganduri, amintirile unui an de pregatiri, de la o simpla idee la cateva ore pana la implinirea ei. Cine ar fi zis in urma cu cativa ani, nu foarte multi, ca vom ajunge sa gandim toate astea de la celebra tabara 6400 de pe Korjenevskaya? Cu siguranta nici in urma cu 9 luni nu ar fi crezut nimeni… Nimeni in afara de noi.
Verific vremea, deschid cortul si ies dezbracat in frigul crancen de afara. E senin sticla, peste tot imprejur e intuneric total. Nici o lumina, nici o licarire pe sute de km. E frig, e foarte frig, stiu ca inapoi sacul de dormit imi va fi cald si bine asa ca admir in continuare. Zapada scartaie si crapa pe drumul de intoarcere in cort. Privind spre varf, trag usor fermoarul inghetat al verandei.