Acasă Himalaya Everest Antrenament si gestiunea proviziilor

Antrenament si gestiunea proviziilor

1
Antrenament si gestiunea proviziilor

Echipa Everest Romania este impartita acum in doua fronturi: Adi cu Tibi care se pregatesc sa urce pe varf de indata ce vremea va fi potrivita pentru ascensiune. Ei sunt locati in acest moment in Intermediate Base Camp impreuna cu celelalte echipe de pe Everest care vor incerca varful. A doua jumatate a echipei, formata din Oana si maramuresanul Gabriel Motica, se afla in Advanced Base Camp unde au sarcina de a face miscare zilnica pentru a-si mentine starea de sanatate si pentru a rezista la acea altitudine pana la jumatatea lunii iunie cand se va face coborarea.

everest_2014_expedition_1072

 

Va lasam in continuare cu cateva cuvinte din partea lui Adi legate de antrenamentul lor din ultimele zile si gestionarea proviziilor pe care le au cu ei pe munte:

Spre deosebire de ABC, unde miscarea zilnica era intre cort-bucatarie-toaleta, aici “jos”(Intermediate Base Camp) ne miscam 2-3 km pe zi: urcam pana pe morena si mergem pana la cele 3 lacuri din apropiere, curate si stravezii insa prea reci pentru baie, mergem la taberele colegilor de pe aici sa mai luam muzica, sa mai schimbam o parere despre vreme sau alte asemenea, urcam pe morenele din zona sa facem poze, mai mergem pana la cimitirul alpinistilor sa trimitem mailuri, sau pe ghetar langa rau sa ne facem exercitii de stretching. Seamana destul de mult cu viata la parnaie, de 10 zile facem aceleasi lucururi zilnic, ne culcam si ne trezim la aceeasi ora, apoi avem tabieturile de dimineata (cafeluta, 2 oua cu carnati maramaureseni, “sedinta” de dimineata, etc). Incercam sa nu ne pierdem tonusul muscular si vitalitatea.

Desi drumul pana aici a fost lung, abia astept sa il fac inapoi in sus timp de o zi (peste 7 zile): trezit devreme, plecat repede, mancat pe drum, o sa dea un sens zilei si nu o sa mi se mai para ca batem pasul pe loc. Pana atunci vom face ture de 3-4 ore zilnic, pe ghetar sau pe vaile adiacente, pentru a nu ne pierde tonusul.

everest_2014_expedition_1418

 

Legat organic de antrenament si cum ne simtim este statusul proviziilor. Serpasii nostrii au decis ca maine pleaca spre ABC, chiar daca inca nu stim daca pe 17-18 va fi vreme buna pentru montat tabara 3 (adica un depozit, ca vantul pe acolo e de 100km / h aproape zilnic si corturile montate nu ar rezista). Kumar ne-a spus ca mai avem 6 oua aici in CBC si pentru ca Gabi si Oana sa aiba ce sa manance pana venim noi de sus (1-5 iunie e posibil) trebuie sa le mai lasam mancare si sa plecam noi. Intr-un fel e bine asa, pentru ca tabara de la 6400 e mult mai bine aprovizionata, iacii au dus acolo tot, insa partea neplacuta e ca si acolo avem mancare pentru 10 zile. La limita pentru noi 6 care o sa fim acolo.

 

Adrian Fako – trimis din Intermediate Base Camp, 14 mai, 2014

Viata la altitudine nu este una usoara, iar modul in care sunt gestionate toate aspectele acestei expeditii (de la mancare, monitorizare vreme pana la antrenament si aclimatizare) sunt cruciale. Ramai in continuare alaturi de echipa Everest Romania pe www.adventurediplomacy.org și pe https://www.facebook.com/EverestRomania. Aici te ținem la curent cu tot ce se întâmplă!

1 COMENTARIU